Ultima modificare pe 19 mai, 2022
Parodontoza se vindecă? Totul despre afecțiunile parodontale
Cuprins
Parodontoza (parodontita) este una dintre cele mai grave afecțiuni dentare, o afecțiune care dacă nu este tratată corespunzător sau la timp, poate provoca lucrul de care toți pacienții se tem, pierderea dinților. Parodontoza se vindecă? În acest articol vom încerca să răspundem acestei întrebări oferindu-ți informații despre ce este parodontoza, care sunt cauzele ei, simptomele și ce metode de prevenție să folosești.
Parodontoza se vindecă? Ce este parodontoza?
Fiind întâlnită și sub denumirea de boală parodontală, este o afecțiune în urma căreia, parodonțiul este deteriorat. Parodonțiul este întreaga structură care susține și ține dinții ficși, fiind formată din țesuturi și structură osoasă.
Parodontoza reprezintă cea mai avansată formă de afecțiune parodontală. Aceasta este cauzată de o igienă dentară precară menținută pe o perioadă de timp îndelungată. Faza incipientă a bolii parodontale este reprezentată de gingivită. Aceasta este o afecțiune a gingiei, considerabil mai ușor de tratat decât parodontoza. Simptomele care scot la iveală primul stadiu al gingivitei sunt gingiile inflamate și sensibile, apoi sangerarea ușoară a acestora în timpul periajului sau al masticației.
Gingivita netratată conduce în timp la parodontoză. Aceasta este caracterizată prin dezvoltarea anumitori infecții cauzate de bacteriile care se află în interiorul cavității noastre bucale. Acestea pot duce la afecțiuni grave, inclusiv la pierderea dinților. Afecțiunile parodontale apar frecvent la adulți, dar nu este exclus ca un copil sau adolescent să fie predispus la astfel de afecțiuni. Continuați să citiți pentru a afla dacă parodontoza se vindecă.
Care sunt cauzele parodontozei?
Există foarte mulți factori interni sau externi care ar putea favoriza apariția parodontozei, dar principala cauză este reprezentată de lipsa unei igiene orale corespunzătoare. Absența acesteia conduce la acumularea de placă dentară și tartru în cantități excesive pe suprafața dintelui. O igienă orală corectă presupune un periaj zilnic efectuat cu atenție de minim două ori pe zi (îndeosebi seara), utilizarea aței dentare și a apei de gură (la nevoie și la recomandarea medicului), dar foarte important, consultațiile regulate la cabinetul stomatologic pentru controlul periodic și ședința de profilaxie o data la 6 luni.
Ce este placa bacteriană?
Placa bacteriană este o depunere de bacterii și zaharuri sub forma unei pelicule aderente care este într-un proces continuu de acumulare pe suprafața dinților, în special sub gingii. Placa bacteriană este principala cauză a apariției cariilor dentare sau a afecțiunilor gingivale precum parodontoza. Lipsa unei igiene orale zilnice va duce la o depunere a plăcii bacteriene până la formarea tartrului.
Care sunt simptomele parodontozei? Parodontoza se vindecă?
Parodontoza este o afecțiune silențioasă, iar pentru cei mai mulți pacienți, aceasta apare fără dureri, schimbări vizibile sau care să poată afecta o zi obișnuită. Printre primele semne ale afecțiunilor parodontale se regăsesc: inflamarea gingiilor, dureri ușoare, sângerările gingivale. Toate acestea sunt de cele mai multe ori ignorate în loc să pornească un semnal de alarmă. Majoritatea simptomelor pot fi identificate încă din prima faza, gingivita.
Ce se întâmplă atunci când nu luăm atitudine?
Placa bacteriană se va instala sau vei observa chiar apariția tartrului. Tot în această etapă își vor face apariția și simptomele care ar trebui să te facă să urgentezi vizita la medicul stomatolog.
- Inflamația gingiilor va provoca retragerea acestora lăsând rădăcinile dinților expuse
- Respirație urât mirositoare
- Dureri în timpul procesului de masticație
- Mobilitatea dinților
Parodontoza este vindecabilă?
Da, tratamentul este ales de medicul stomatolog în funcție de pacient și de stadiul în care se află afecțiunea. Cu toate acestea, indiferent de tratament, acesta va începe cu eliminarea cauzelor care au dus la apariția afecțiunii: Eliminarea tartrului și a plăcii bacteriene. Se vor efectua un detartraj și un periaj profesional.
Pentru o prevenție cât mai eficientă, igiena orală trebuie respectată cu strictețe. Pentru mai multe informații despre tratamente dar și pentru a programa o consultație în cabinetul nostru, accesați următorul link.
Profilaxia dentară reprezintă totalitatea procedurilor ce au un scop comun: Acela de a preveni cariile dentare, dar și afecțiunile și bolile asociate. Profilaxia este totalitatea acțiunilor de igienizare zilnică a cavității bucale, a periajelor și a vizitelor periodice la cabinetul medicului stomatolog.
O ședință de profilaxie din cabinet include un detartraj, un periaj profesional și un air-flow.
Tratamentele pentru parodontoză sunt alese în funcție de nivelul de gravitate al acesteia. Printre soluțiile de tratament se numără terapia cu laser, un tratament care a eliminat bisturiul și suturile asigurând pacientului un confort crescut în timpul operației, dar și după, procesul de recuperare fiind foarte rapid.