Ultima modificare pe 25 iulie, 2022
Stomatita – Tipuri, cauze si tratament
Cuprins
Stomatita este un termen general pentru o inflamare dureroasă a gurii, care poate perturba capacitatea unei persoane de a mânca, de a vorbi și de a dormi. Stomatita poate apărea oriunde în gură, inclusiv în interiorul obrajilor, gingiilor, limbii sau buzelor, sub formă de umflături roșii și dureroase sau ulcerații discrete. Există cazuri rare în care nu apar ulcerații și apare doar o senzație de arsură în interiorul gurii.
Ulcerațiile aftoase sunt cauza cea mai frecventă a stomatitei. Acestea sunt ulcerații acute, dureroase pe limbă, sau pe interiorul buzelor sau obrajilor și au o bază roșiatică, cu o acoperire de culoare gălbuie.
Ulcerațiile aftoase nu sunt asociate cu alte simptome și se vindecă într-una până la două săptămâni. De obicei apar prima dată după vârsta de 10 ani și pot să reapară și să apară în următorii ani.
Tipuri de stomatită
Stomatita aftoasă
Afta bucală, cunoscută și sub denumirea de ulcerație aftoasă, este o ulcerație unică, pală sau gălbuie, cu un inel exterior roșu sau un grup de astfel de ulcerații care se regăsesc în gură, de obicei pe obraji, limbă sau în interiorul buzei.
Vezicule de febră
Sunt răni pline de fluide care apar pe sau în jurul buzelor. Se formează rar pe gingii sau pe bolta palatină. Veziculele fac mai târziu coajă și sunt de obicei asociate cu furnicături, sensibilitate sau senzație de arsură înainte de apariția plăgilor.
Iritații ale gurii
Iritațiile din zona gurii pot fi cauzate de:
- Mușcătura obrazului, limbii sau a buzei
- Purtarea aparatului dentar sau a unui alt tip de dispozitiv dentar
- Dinții rupți și ascuțiți din cavitatea bucală
- Lucrările dentare vechi și prost adaptate cavității bucale
- Consumul de băuturi sau alimente foarte fierbinți
- Gingivită sau altă boală infecțioasă a gurii
- Hipersensibilitate la anumite alimente sau medicamente
- Anumite boli autoimune care afectează mucoasa, precum lupus, boala Crohn sau sindromul Behcet
- Tratamentul cu anumite medicamente: antibiotice, medicamente utilizate pentru artrita reumatoidă, medicamente pentru epilepsie sau chimioterapia
- Expunerea la radiații din tratamentul împotriva cancerului
- Boli cu transmitere sexuală precum sifilisul sau gonoreea
- Reacții alergice la anumite alimente sau la factorii de mediu
Cauzele stomatitei aftoase și a veziculelor
Nu se știe exact ce anume cauzează ulcerațiile aftoase, dar foarte mulți factori contribuie la dezvoltarea lor: anumite medicamente, traume la nivelul gurii, alimentație slabă, stres, bacterii sau viruși, lipsa somnului, pierderea bruscă în greutate și anumite alimente, cum ar fi cartofii , citrice, cafea, ciocolată, brânză și nuci.
Aftele bucale pot fi, de asemenea, legate de un sistem imunitar slăbit temporar din cauza unei răceli sau gripe, modificări hormonale sau niveluri scăzute de vitamina B12 sau acid folic. Chiar și mușcarea interiorului obrazului sau mestecarea unei bucăți ascuțite de mâncare poate declanșa o durere provocată de o aftă bucală.
Aftele bucale pot rezulta dintr-o predispoziție genetică și sunt considerate o boală autoimună; nu sunt contagioase.
Aproximativ 20% dintre persoanele din SUA vor dezvolta afte bucale la un moment dat în timpul vieții lor – femeile mai des decât bărbații.
Veziculele de la nivelul gurii sunt cauzate de un virus numit herpes simplex tip 1. Spre deosebire de aftele bucale, veziculele sunt contagioase din momentul în care blisterul se rupe până la momentul în care s-a vindecat complet. Infecția inițială apare adesea înainte de vârsta adultă și poate fi confundată cu o răceală sau gripă.
Odată ce persoana este infectată cu virusul, acesta rămâne în corp, devenind latent și reactivat prin stări de stress, febră, traume, modificări hormonale (cum ar fi menstruația) și expunerea la soare.
Atunci când reapar, veziculele tind să se formeze în același loc. Pe lângă contagiozitatea către alte persoane, virusul se poate răspândi și la alte organe ale persoanei afectate, cum ar fi ochii sau organele genitale.
Cum este diagnosticată stomatita
Diagnosticul depinde de istoric și de o examinare amănunțită. O mulțime de informații pot fi obținute observând cu atenție tipul și distribuția ulcerațiilor, aspectul acestora, istoricul contactului sexual cu mai mulți parteneri, medicamentele pe care pacientul le ia sau le-a luat în trecut, un istoric al consumului de tutun și informații despre alte simptome care pot indica prezența bolii sistemice.
În absența simptomelor sistemice, diagnosticul ulcerației primare este ușor și nu este necesară testarea. Dacă aceste simptome sunt prezente sau ulcerațiile persistă fără o cauză evidentă, testarea și uneori, dar nu deseori, biopsia trebuie efectuate.
Tratamentul formelor comune de stomatită
Aftele bucale nu durează, în general, mai mult de două săptămâni, chiar și fără tratament. Dacă poate fi identificată o cauză, este posibil ca medicul dumneavoastră să o poată trata. Dacă nu se poate identifica o cauză, accentul tratamentului trece la ameliorarea simptomelor.
Următoarele strategii ar putea ajuta la ameliorarea durerii și inflamației aftelor bucale:
- Evitați băuturile și alimentele calde, precum și produsele sărate, picante și pe bază de citrice.
- Folosiți calmante precum Tylenol sau Ibuprofen.
- Faceți gargară cu apă rece sau folosiți gheață dacă aveți arsuri bucale.
În cazul stomatitei aftoase, tratamentul are ca scop ameliorarea disconfortului și protecția împotriva infecțiilor. Încercați următoarele:
- Beți mai multă apă
- Clătiți gura cu apă sărată
- Urmați o igienă dentară adecvată
- Aplicați un anestezic, cum ar fi lidocaina sau xilocaina pe ulcerație (nu este recomandat copiilor sub 6 ani)
- Folosiți un preparat corticosteroid topic, cum ar fi pasta dentară triamcinolonă (Kenalog în Orabase 0,1%), care alină durerea în interiorul buzelor și pe gingii.
- Blistex și Campho-Phenique pot oferi o ușurare a afecțiunilor și a rănilor, mai ales dacă sunt aplicate atunci când apare durerea
Pentru stomatite mai severe, tratamentele pot include:
- Lidex gel
- Aftasolul, o pastă antiinflamatoare
- Apa de gură Peridex
Dacă suferiți de stomatite frecvente, este posibil să aveți un deficit de acid folic sau de vitamina B12. Discutați cu medicul dumneavoastră despre testarea acestor deficiențe.
Medicamentele antiinflamatoare, cum ar fi corticosteroizii sunt cel mai eficient tratament pentru aftele bucale, deoarece acestea vor reduce umflarea și durerea. De asemenea, sunt eficiente și pentru vezicule, după ce durerea a fost prezentă timp de trei-patru zile, deoarece la acel moment virusul a dispărut și a rămas doar inflamația.
Atenție! Nu toate stomatitele sunt inofensive. Programează-ți o întâlnire cu medicul dacă leziunile nu s-au vindecat în două săptămâni.
Surse:
https://www.webmd.com/oral-health/guide/stomatitis-causes-treatment#2