Reguli pentru diminuarea riscului de contaminare cu virusul COVID-19

Ultima modificare pe 11 iulie, 2022


Spălați-vă mâinile frecvent, cel puțin 20 de secunde

  • Spălarea și dezinfectarea mâinilor previn infecția;
  • Mâinile se spală cu apă și săpun cel puțin 20 de secunde. Dacă nu există apă și săpun, puteți folosi un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool de 60%.

Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile

  • Deși se transmite pe cale respiratorie, virusul poate intra în corp prin ochi, nas și gură, de aceea este recomandat să vă spalați frecvent mâinile înainte de a pune mâna pe față

Atunci când tușiti sau strănutați, acoperiți-vă gura și nasul

  • În cazul în care prezentați tuse, strănut și alte simptome, vă recomandăm folosirea unei măști de protecție, pentru a proteja oamenii cu care intrați în contact;
  • În cazul în care nu dispuneți de mască, nu puneți mâna la gură, ci strănutați/tușiți în pliul brațului

Curățați toate suprafețele/obiectele folosite cu dezinfectant

  • Obiectele pe care le utilizați zilnic (telefon, laptop) trebuie igienizate frecvent, pentru că pot fi contaminate

Purtați mască doar dacă suspectați că sunteți bolnav

Nu luați medicamente antivirale sau antibiotice, decât în cazul în care au fost recomandate de medic

Evitați zonele aglomerate și deplasările care nu sunt urgente, inclusiv călătoriile

Mențineți o distanță de 4 metri față de interlocutor

Evitați contactul cu persoanele ce prezintă următoarele simptome:

  • Febră;
  • Tuse intensă;
  • Dificultăți de respirație și înghițire;
  • Dureri musculare.

Dacă suspectați că ați fost infectat cu virusul COVID-19, sunați la 112 și NU mergeți direct la spital!

Înainte de vizita la GREEN DENTAL

1. Pentru siguranța dvs și a personalului medical și auxiliar, completați fișa pacientului ONLINE.

2. Evitați să veniți însoțit;
3. Vă rugăm să sosiți în clinică cu maximum 10 minute înainte de programare, pentru a nu aglomera zonele de așteptare;
4. Înainte de intrarea în clinică, vă rugăm să vă dezinfectați mâinile și să folosiți materialele de protecție disponibile pentru toți pacienții;
5. Reprogramați vizita dacă aveți simptome de gripă ( febră, tuse intensă, dificultăți de respirație și înghițire, dureri musculare).

Protocol de igienizare în clinica GREEN DENTAL

Siguranța pacienților, a echipei medicale și auxiliare, precum și a comunității
este cea mai importantă pentru noi, motiv pentru care am luat toate măsurile necesare limitării riscului de contaminare cu virusul SARS-CoV-19.
1. Dezinfecția suprafețelor de lucru și a cabinetului stomatologic după fiecare pacient, pornind de la suprafețele de contact, la podea și instrumente de protecție (ex. ochelari de protecție)
2. Sterilizarea instrumentarului și utilizarea indicatorilor care atestă sterilizarea
3. Asigurarea unei bune ventilații, pe cât posibil, și aerisirea naturală a spațiilor aferente unităților sanitare stomatologice (deschiderea ușilor și/sau a ferestrelor)
4. Reprogramarea pacienților care nu necesită efectuarea de manopere în regim de urgență și trierea pacienților, pe cât posibil, telefonic
5. Stabilirea de intervale mari de timp între programările pacienților, pentru a asigura igienizarea cabinetului și sterilizarea corespunzătoare a instrumentarului medical și a suprafețelor de lucru
6. Utilizarea de către personalul medical a echipamentului de protecție personală, mască, mănuși și ochelari de protecție
7. În caz de utilizare a echipamentului de unică folosință, acesta se va arunca cu respectarea regulilor privind gestionarea deșeurilor în cabinet- echipamentul de unică folosință nu poate fi reutilizat sau sterilizat
8. Punerea la dispoziție de soluții pentru mâini pe bază de alcool și de spații pentru spălat pe mâini cu apă și săpun pentru personalul medical, auxiliar, pacienți, însoțitori
9. Evitarea atingerii ochilor, nasului și gurii cu mâinile goale sau cu mănuși înainte de a efectua igiena adecvată a mâinilor
10. Asigurarea informării și educării pacienților și a însoțitorilor cu privire la infecția cu Coronavirus SARS-CoV-2, inclusiv cu privire la măsurile de igienă adecvată respiratorie și a mâinilor (afișarea de postere, fluturași, etc)
11. Completarea de către pacienți/însoțitori la triaj a chestionarului cu privire la desplasările în tări/zone cu transmitere comunitare extinsă a virusului SARS-CoV
12. Dacă pacientul este minor, permiterea unui singur membru al familiei sau tutorelui să îl însoțească
13. Atragerea atenției tuturor pacienților și însoțitorilor să respecte igiena adecvată a respirației și a mâinilor și asigurarea că sunt respectate măsurile de igienă și protecție de către pacienți și însoțitori, iar în cazul în care aceștia nu se conformează, să insistăm în explicarea necesității și aplicării acestor măsuri
14. În cazul pacienților care refuză nejustificat să se conformeze măsurilor de igienă și protecție recomandate, medicul stomatolog poate refuza efectuarea actului medical
15. Asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între pacienți, în spațiile de așteptare
16. Limitarea mișcării pacienților și a însoțitorilor în unitatea sanitară pentru a reduce răspândirea potențială a infecției
17. Atenția la simptome precum tuse, febră, dificultăți în a înghiți sau în respirație și izolarea imediată a pacienților suspecți și informarea direcției de sănătate pe raza căruia ne desfășurăm activitatea profesională, în vederea demarării procedurilor pentru efectuarea anchetei epidemiologice
18. Medicul stomatolog trebuie să aibă răbdare, respect, empatie pentru fiecare pacient și să se asigure că a transmis informațiile necesare
19. Adoptarea de măsuri specifice pentru personalul auxiliar (nemedical).