Dr. Alexandra Bălășoiu

Stomatologie generală
 Dr. Alexandra Bălășoiu

Dr. Alexandra Bălășoiu

Dr. Alexandra Bălășoiu s-a alăturat echipei GREEN Dental în anul 2019. Și-a început cariera medicală imediat după absolvirea facultății de stomatologie din cadru UMF Victor Babeș din Timișoara. Afinitatea pentru latura medicală a luat naștere încă din copilărie în urma unor experiențe legate de acest domeniu și a fost puternic amplificată de dorința de a ajuta pacienții care suferă de afecțiuni dentare.

Seriozitatea, disciplina și răbdarea și-au pus amprenta asupra caracterului său și totodată au ajutat-o să aibă o abordare diferită în fața eșecului și competitivității.

Consideră că rețeta succesului ei are la bază cunoștințele medicale dobândite, raționalitatea în decizii și atenția la detalii, mai ales în profesie.

Timpul petrecut în afara cabinetului este învăluit în multă spontaneitate. Îi place să abordeze viața din toate unghiurile și să își creeze infinite experiențe frumoase. Astfel, în timpul liber preferă să se antreneze în sala de fitness, să își dezvolte cunoștințele prin literatură de specialitate din domeniul stomatologiei, dar și cărți pentru suflet, îndeosebi de dezvoltare personală.

Adoră să călătorească, să descopere și să exploreze locuri noi, oameni diferiți, stiluri de viață aparte.

Cursurile de formare ale Dr. Alexandra Bălășoiu:

2021

  • Protocoale simple și predictibile în restaurările frontale din compozit – dr. Răzvan Brânzan
  • Protetica dentară între estetica și echilibru ocluzal – Dr. Smaranda Buduru
  • SAM MEDICA – Congresul Internațional de Stomatologie
  • Webinar Philips Sonicare – Rolul igienei orale în tratamentul afecțiunilor orale specific
  • CLEARFIL MAJESTY™ ES-2 Universal Composite – A smart and easy-to-use system that works for the vast majority of your daily cases
  • UPDATE 2021 – Latest News in Dentistry – Congresul Asociaţiei Medicilor Stomatologi din Municipiul Bucureşti (AMSMB)
  • “Restaurări directe anterioare. Estenta“ – Dr. Sergiu Mureșan

2020

  • Esthetics Beyond Esthetics – 17th Edition of the International Congress of Esthetic Dentistry

2019

  • ICTN – implants connected to nature, Cluj – Napoca, România
  • Terapia inițială parodontală – un concept integral pentru sănătatea orală, webinar

2018

  • Regulamentul general pentru protecția datelor – GDPR, Timișoara, România
  • Profilaxia dentară: o necesitate pentru pacienți, dar și un ” motor ” pentru dezvoltarea cabinetului, webinar

Leave a Reply

Your email address will not be published.